Oua scotiene - Chiftele de curcan umplute cu oua de prepelita
Ingrediente
- 1 kg carne de curcan tocata
- 150 g ceapa tocata solzisori
- 80 g paine uscata sau 2 felii de franzela proaspata
- 150 ml lapte sau amestec de iaurt/smantana cu apa
- 30 g branza uscata (telemea, cascaval, parmezan) rasa
- 25 g usturoi (4-5 catei)
- 2 oua
- 1 lingurita sare de Himalaya neiodata
- 1 lingurita sare de masa iodata
- 2-3 lingurite piper
- 1/2 legatura patrunjel verde
- 24 oua de prepelita (un cofraj)
Instructiuni
Amestecul de carne
Se curata si se spala ceapa, usturoiul si patrunjelul. Se pune painea la inmuiat.
Se toaca ceapa marunt si se adauga peste carne.
Se zdrobeste usturoiul, se toaca si se adauga peste carne.
Se toaca patrunjelul cu tot cu codite si se adauga peste carne.
Se rade branza si se adauga peste celelalte ingrediente.
Se adauga sarea, piperul si ouale.
Se stoarce painea, se marunteste si se adauga peste carne.
Se amesteca pana la incorporare.
Pentru ouale scotiene
Se fierb 3 - 5 minute ouale de prepelita si se curata de coaja.
Se ia in mana o cantitate cam cat pentru 2 chiftele mici din amestecul de carne, se pune oul de prepelita in mijloc si se acopera.
Daca mai ramane compozitie, formati chiftele si prajiti.
Se prajesc in baie de ulei sau in friteuza, pana se rumenesc.
Pentru o pezentare de efect, se servesc taiate in jumatate, pe diagonala.
Pofta buna!
Note reteta
Patrunjelul proaspat poate fi inlocuit cu 2-3 lingurite patrunjel uscat sau se poate suplimenta patrunjelul verde cu patrunjel uscat, pentru un gust mai intens.
Daca mancati cu mai putina sare puneti doar 1 1/2 lingurita.
Ouale scotiene se pot servi cu piure de cartofi,
Sos aioli light - sos de usturoi,
Sos marinara sau ketchup de casa.
Lasa un comentariu